După partida din Ghencea, meci în care Timișoara a remizat, scor 3-3, în compania Stelei, finanțatorul grupării bănățene a avut o declarație dură la adresa fraților Karamian, acuzându-i pe aceștia că sunt trișori.
Fratele și în același timp impresarul celor doi, Arthur Karamian, sare în sprijinul acestora și afirmă că Marian Iancu are restanțe financiare față de Artiom și Arman.
„Cine vorbește despre frații mei? Marian Iancu – „Elefantul” care nu își plătește jucătorii? Mie nu îmi e frică să o spun, pentru că nu mă interesează acest „Elefant”. Nu dă banii jucătorilor, are datorii mari la ei, dar lor le e frică să spună. Iancu trebuia să le dea bani fraților mei, avea datorii către ei. I-a pus să semneze un act prin care ei recunosc că nu mai au de primit bani și i-a lăsat să plece la Steaua. Eu respect Timișoara, orașul, echipa, oamenii de-acolo, dar pe el să nu îl mai văd niciodată. ‘Elefantul’ ăsta nu e bărbat!”, a declarat Arthur Karamian pentru Evenimentul Zilei.
„M-a deranjat circul fraților Karamyan. Ei driblează fotbalul. A făcut acele scamatorii în careu, e expert în prefăcătorii”, a declarat Marian Iancu la Sport.ro, la finalul meciului din etapa precedentă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER